duminică, 14 noiembrie 2010

CLASA A XI-A: LITERATURA POPULARĂ

 
O REABILITARE: “MIORIŢA” 

                                                                                                     de C. Stănescu
     „Miorita – o ipostaza de lucru“ îsi intituleaza Ion Lazu, cu modestie dar si cu precautie, un studiu temeinic dedicat cunoscutei balade în versiunea prelucrata de Alecsandri. Avem de-a face cu o revizuire spectaculoasa si cu o reabilitare a „mitului mioritic“. De ce „reabilitare“? Pentru ca rareori o creatie de frumusetea si semnificatia acesteia s-a vazut mai rastalmacita, deformata si chiar demolata cu furie si denuntata ca purtatoare de microbii nocivi ai fatalismului, inertiei si resemnarii bovine în fata istoriei.
      Nu cercetatorii, folcloristii – care si-au facut din plin datoria culegând variantele si documentând asupra straturilor si contaminarilor suferite de o straveche, indatabila creatie populara –, ci creatorii, gânditorii, filozofii, sociologii, jurnalistii, în genere intelectualii, sunt principalii responsabili ai desfigurarii „Mioritei“. Au investit în ea propriile si obscurele lor resentimente. Rastalmacirea baladei e psihanalizabila. De-a lungul timpului ea a devenit depozitul primitor al neputintelor,nevointelor, compromisurilor si vinovatiilor ce n-au de-a face nici cu biata oita nazdravana si nici cu temerile, presimtirile si tânguirile ciobanasului, dar cu situatia si mentalitatea comentatorilor scenariului mioritic. De aceea e de un rar bun-simt avertismentul formulat de Ion Lazu în studiul sau din „Saeculum“: „Nu voi angaja o discutie în contradictoriu cu niciunul dintre exegetii care s-au exercitat în chestiune, pentru bunul motiv ca interpretarea personala porneste de la alte premise, total diferite de cele admise îndeobste, si care, oficializate în manualele scolare, au reusit sa faca din minunata balada nimic mai mult decât un decalog al resemnarii, fatalismului, defetismului etc. etc. Nu mai trebuie sa subliniez ca aceste interpretari distorsioneaza/tradeaza spiritul capodoperei, nici faptul ca ele sunt contraproductive în plan formativ privind noile generatii …“
      Sa amintesc totusi, ca pe un punct culminant al frustrarilor ce si-au gasit salas si canal defulatoriu în „Miorita“, o ancheta din „Apostrof“ aparuta în august 1998. Întrebarea-capcana si provocatoare a acelei anchete era urmatoarea: „În România sunt tinute la mare cinste «Miorita» si «Mesterul Manole». Considerati ca aceste creatii sunt reprezentative pentru psihologia actuala a poporului român? Ce ati face daca ati fi în locul ciobanului din «Miorita»? Ce ati face daca ati fi în locul mesterului Manole? Ce ati face daca ati fi în locul Anei lui Manole?“ Primul lucru ce batea la ochi era numarul mare al Anelor care sareau pâna la gât în capcana revistei raspunzând tentantelor întrebari. Din raspunsurile suratelor Anei din balada reiesea cu claritate o singura concluzie, formulata ca atare: „Miorita“ si „Mesterul Manole“, rezuma o distinsa poeta, sunt „mituri carpato-dunarene crude, care au la baza o gândire primitiva“, ridica la rang de simbol reprezentativ un erou care, „desi fusese prevenit, nu lupta, nu actioneaza, lasa lucrurile sa mearga de la sine într-o totala pasivitate. Un popor care naste asemenea oameni, este un popor vulnerabil, lipsit de instinctul de aparare. Mesajul «Mioritei» s-a dovedit catastrofal pentru poporul român lasându-ne dezarmati în fata tuturor primejdiilor.“ Cu alte cuvinte, comentam atunci bizara concluzie din ancheta revistei, „De ce nu da cu bâta ciobanul mioritic?!“, notând ca sub aceasta „interpretare“ militanta si viziune catastrofica mesajul Mioritei n-are cum fi decât unul suicidar: potrivit lui ar trebui sa constatam la poporul român, statistic vorbind, un foarte ridicat procent de sinucigasi. Latura pernicioasa a acestor mituri consta, deci, în factura lor demobilizatoare, în „Miorita“, si în cultivarea unor instincte criminale, în „Mesterul Manole“. Din pacate, vrând probabil sa-si protejeze colaboratorii de ridicol, Marta Petreu n-a strâns între copertile unei carti raspunsurile edificatoare din aceasta ancheta: edificatoare pentru participanti, deveniti procurori într-un proces public de înfierare a unui ciobanas molâu si defetist si a unui arhitect cinic si criminal. Însa lucrurile nu se opresc la ridicol. Aceasta „viziune“ despre cele doua capodopere a fost, cum constata si Ion Lazu, oficializata, omologata si propagata de manualele scolare.
       Nu trece zi de la Dumnezeu fara ca un ziar sau altul sa puna sub blam si ridicol „spatiul mioritic“ si „plaiul mioritic“ unde pasivitatea e suverana si totul trage sa moara. Au contribuit probabil la penibila vulgarizare si degradare a „mesajului“ celor doua capodopere si autoritatea spuselor unui Cioran despre „blestemul“ mioritic, dar si poeticul „boicot al istoriei“ descoperit de imaginatia lui Lucian Blaga, acel „boicot“ ce-a stârnit si iritata nedumerire a unui Marin Preda. Bazat pe o ideologie culpabilizanta si resentimentara, verdictul asupra „Mioritei“ ca mit al resemnarii si defetismului este obtuz, suprapus si paralel cu continutul baladei. Frumusetea capodoperei provine si din contrastul puternic dintre mediul din care vine, spatiul pastoresc, si mesajul ei lansat de eroul liric al capodoperei. Caci, pe de o parte, o sageata ucigasa vâjâie mereu prin aerul basmului românesc. Nici „Miorita“ n-a coborât dintre stele (ramâne edificatoare în aceasta privinta o carte uitata a lui Mihai Pelin: „Miorita nu s-a nascut lânga stele“) si n-a pascut prin pasunile Raiului: mediul pastoral românesc este brazdat de crime, omoruri, sânge. Unul din motoarele acestei agresivitati latente, difuze si activata în explozii sângeroase este prea omeneasca si inepuizabila invidie: deseori – daca nu totdeauna – în basmul povestea sau legenda româneasca doi se aduna ca sa-l omoare pe al treilea. De la „Miorita“ la „Prâslea cel voinic si merele de aur“, prietenii, asociatii, camarazii si fratii asociati într-o întreprindere comuna se omoara între ei…
       Ce se „întâmpla“, pe de alta parte, în „Miorita“? Nu se „întâmpla“ nimic – ne spune într-o analiza plina de subtilitati neobservate de altii Ion Lazu. Continutul acestei creatii plasate într-un spatiu pastoresc atât de agitat si sângeros nu este scenariul unei crime cu urmarirea, prinderea si pedepsirea faptasilor (ca în „Baltagul“), ci „monologul dialogat“ al unui ins ce ajunge sa-si presimta moartea si conditia de muritor. La o lectura adecvata, e vadit ca „ceea ce face geniul acestei balade este anume faptul ca naratorul extraordinarei experiente existentiale este însusi ciobanelul“, cu expresia memorabila a lui Ion Lazu, „un suflet neînceput“, care se trezeste si afla ca e vulnerabil. El preia pe cont propriu o neliniste a naturii naturale si o trece prin toate treptele acutizante ale propriei constiinte: de la seninatate la panica si de la spaima pâna la pierderea sentimentului securitatii. „Pornind de la o «parere» (nalucire), iar nu de la o amenintare efectiva – scrie Ion Lazu – aceasta revelatie îi cutremura din temelii întreaga alcatuire sufleteasca, are loc o reasezare radicala a tuturor reprezentarilor sale de viata. Din acest moment în sufletul junelui ceva a murit pentru totdeauna si anume sentimentul ca «totul e bine», ca «mie nu mi se poate întâmpla nimic rau». Acest sentiment de securitate, prelungit oricât de mult, are o scadenta, va fi brusc înlocuit de alt sentiment“, ajungând la o „pierdere de sine, anume moartea inocentului“ si la dizolvarea „sufletului neînceput“. E o moarte echivalenta cu o trezire. Miorita semnifica abolirea unui mit, mitul inocentei si o schimbare de statut ontologic: alungarea din Rai si caderea în lume, lucruri ce n-au nicio legatura cu pretinsa resemnare si cu închipuitul „defetism“, dar cu, potrivit lui Edgar Papu, o „dezalienare“ a mortii. Nunta în cer, stilizata pastoral, are o functie compensatorie. În concluzie, spune si Ion Lazu, „Miorita“ nu este „un protest împotriva mortii premature, nedrepte“, cum scrie în manual, ci un rit de trecere si „cea mai stralucita convertire a spaimei de moarte, un descântec de alungat spaima mortii.“
       E însa putin probabil ca procurorii „Mioritei“ se vor lasa corupti de prea frumoasa analiza a lui Ion Lazu.

                                       (articol publicat în revista Contemporanul, nr. 44/ 12 noiembrie 2010) 


       APLICAŢIE OPŢIONALĂ (XI B, XI D)
      Pornind de la interpretarea de mai sus, să se redacteze pentru portofoliu un eseu de tip argumentativ de 3-6 pagini, care să confirme teza din articolul lui C. Stănescu sau să o contrazică. Termen: 22 XI 2010