DESPRE ACTIVITATEA LITERARA A SCRIITORULUI
Începutul activităţii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucureşti, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozităţi. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista Ghimpele, unde şi-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car şi Policar, în care sunt vizibile vioiciunea şi verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea poemei Versuri în Revista contemporană de la 1 octombrie 1874. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre scriitorii care formau „comitetul redacţional”. Un moment esenţial l-a constituit colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I.L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă şi l-a revendicat însă de la apariţia bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai şi iunie 1877, Caragiale a redactat singur şase numere din „foiţa hazlie şi populară”, Claponul. Între anii 1876 şi 1877 a fost corector la Unirea democratică.
În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independenţă, a fost conducător al ziarului Naţiunea română, scos la propunerea publicistului francez Frédéric Damé (1849, Tonnerre, Franţa - 1907, Bucureşti). În această perioadă a apărut şi Calendarul Claponului. Ziarul, cu numeroase rubrici scurte şi cuprinzătoare, a fost suprimat după numai şase săptămâni. Punându-şi în practică experienţa gazetărească de până acum, Caragiale a început, în decembrie 1877, colaborarea la România liberă, publicând foiletoanele teatrale Cercetare critică asupra teatrului românesc. La Teatrul Naţional se prezenta în această perioadă, piesa Roma învinsă, de Alexandre Parodi, în traducerea lui Caragiale. Între anii 1878 şi 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu, Ronetti-Roman şi Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale Junimii, la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a citit O noapte furtunoasă într-una din şedinţele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paşte, în 1879, se afla la Viena, împreună cu Titu Maiorescu.
După 3 ani de colaborare, în 1881, s-a retras de la Timpul. A fost numit, cu decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi Neamţ. În 1882, a fost mutat, la cerere, în circumscripţia Argeş - Vâlcea. La 1 martie 1884, a avut loc prima reprezentaţie a operei bufe Hatmanul Baltag, scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a participat la şedinţa Junimii, în prezenţa lui V. Alecsandri.
În 6 octombrie, însoţit de Titu Maiorescu, a citit la aniversarea Junimii, la Iaşi, O scrisoare pierdută, iar la 13 noiembrie, în prezenţa reginei, a avut loc prima reprezentaţie a Scrisorii pierdute, bucurându-se de un succes extraordinar.
Din iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice la Voinţa naţională, condusă de A. D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat articolul În Nirvana. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist Constituţionalul, sub semnătura C. şi cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin şi Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaţia comediei D-ale Carnavalului, premiată la 25 ianuarie 1886, fluierată la premieră.
Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică Lumea veche. La Ziua a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Al. Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literară, supliment al ziarului Epoca. În Convorbiri critice şi în Timpul şi-a publicat piesele de teatru. Când Slavici şi Coşbuc au început publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 şi până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatură şi artă românească, Pagini literare. În 1896 a condus Epoca literară. Din 1899 a început să publice la Lupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri. Din 1899 a susţinut la Universul seria de Notiţe critice, care a oferit materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul Naţional, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătura Un patriot, prima parte din scrierea politică 1907.
Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă, Caragiale şi-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social, sub forma ironiei pentru îndreptarea tuturor relelor.
Colaborarea susţinută în presă, de la publicaţiile de prestigiu (Convorbiri literare, în anii de participare la Junimea, Convorbiri critice şi Viaţa românească, după 1900, Timpul, Constituţionalul, Epoca), dar şi în publicaţii mai obscure cărora nu le-a refuzat sprijinul (Gazeta săteanului, în care au apărut Cănuţă, om sucit şi La hanul lui Mânjoală), l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri publiciste precum reportajul şi interviul, articole politice, dar şi foiletoane având tematică şi alură stilistică diversă
I. L. CARAGIALE, PARLAMENTARE
Şedinţa se deschide cu formalităţile obijnuite la orele 7 ½ turceşti, sub preşedinţa lui Haham-başà, prezenţi fiind 125 deputaţi.
Sumarul şedinţei precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toţi deputaţii dorm.
Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, şi toţi deputaţii se deşteaptă.
La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunţată de onor. deputat Zăuc-agà, asupra falsurilor şi ingerinţelor făcute de fostul mare vizir Midat-paşà în alegerile din urmă.
Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de faţă interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte.
Se votează un credit de 5 lei turceşti pentru cumpărarea unei harte a rezbelului şi a unei duzine de steguleţe, trebuincioase statului-major al başabuzucilor de la Dunăre.
Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se şi o subvenţie acestei foiţe de 12 lei turceşti pe lună, pentru publicarea oficială a şedinţelor Camerei din Stambul.
Calpuz-efendi anunţă o interpelare ministrului de Justiţie, în privinţa unui pungaş de cadiu din Tulcea, care a osândit pe un nepot al acestui deputat la plata unor datorii de bani.
Ischiuzar-Mehemet: Interesul poartă fesul !
O voce : I-a turtit fesul!
Calpuz-efendi: Cer cuvântul în chestie personală: m-a lovit la fes!
Preşedintele: Carnacsi! Nu mai dau cuvântul nimenui. Uite, a venit Zăuc-agà, a cărui interpelare este la ordinea zilei. Poftim la tribună, ago; să te văz!
Zăuc-ag à suie la tribună.
Gianabet-Edin (către orator, care vrea să-nceapă): Târziu te-ai sculat astăzi, ago!
O voce: A stat mult aseară la cafe-saitan! (Râsete şi chef pe toate băncile.)
Gianabet-Edin: Lăsaţi-l să înceapă. Dă-i-nainte, ago!
Zăuc-ag à: Domnilor! urcându-mă la această tribună, îmi tremură toate încheieturile...
Ischiuzar-Mehemet: Daca umbli toată noaptea la crailicuri. (Râsete şi giumbuşuri.)
Zăuc-ag à: Lăsaţi-mă, domnilor, să-mi dezvoltez interpelarea.
(În timpul acesta, prezidentul moţăie, iar unal din secretari il gâdilă pe la urechi cu un pai subţire; prezidentul se apără cu mâna, crezând că-l supără vreo muscă. Toată adunarea râde.)
Zăuc - ag à: Domnilor! de la facerea lumii sunt 5415 ani; de la proorocul 1294; de la constituţie o jumătate de an.
Gianahet-Edin: Bravo! ştie bine istoria.
Zăuc - ag à: Vream să zic...
Gianabet-Edin: Cănu ştii ce să zici! (Râsete.)
Zăuc-ag à: Rog Adunarea să nu mă mai zgândărească...
Prezidentul simte festa ce-i joacă secretarul cu paiul... şi-i trage două palme straşnice.
Secretarul îşi formulează pe dată demisia către Adunare, pe motivul că a fost atins într-un chip puţin parlamentar.
Adunarea i-o respinge sub cuvânt că motivul nu e destul de puternic.
Zăuc - ag à (urmând): Am statornicit prin urmare datele istorice. Să trecem acum, domnilor, la partea constituţională a faptului. Mă explic. Ce sunt eu?
O voce: Un zevzec !
Prezidentul trage clopotul şi cheamă la ordine.
Zăuc-ag à: Nu sunt mai mult decât un deputat, şi ca atare nu pot lăsa suveranitatea naţională să fie câtuşi de puţin atinsă. Am citit şi am răscitit şi am văzut că în materie de drept constituţional, nimini n-a atins chestia, nimini n-a desluşit pentru ce când te mănâncă te scarpini.
Toată Adunarea: Bravo! (Aplauze prelungite.)
Zăuc-ag à: Afară de asta, credeţi că aş fi suit eu treptele acestei tribune, ca să mă fac caraghiozul dumneavoastră degeaba! Niciodată. Le-am suit, pentru că am ferma convingere că două şi cu două fac patru, şi că în materie de finanţe mofturile nu fac parale! — Domnilor! momentul e solemn! gândiţi-vă bine! Care dintre dumneavoastră în viaţa lui, având prilejul să tragă pe cineva pe sfoară, nu l-a tras?
Gugum-efendi : Eu!
Zăuc-ag à: Prost ai fost! Eu, domnilor, sunt mândru a vă mărturisi că fruntea mea nu e atinsă de astfel de pată, şi de aceea am curajul a vă declara sus şi tare că în ziua de astăzi mai bine să ai să dai decât să ai să iei — şi aceasta numai şi numai pentru cuvintele: primo: că nici Dumnezeu nu-ţi poate lua daca n-ai de unde da; secundo , că nici dracul nu-ţi poate da de unde n-ai ce lua.
Toată Adunarea: Aferim ! (Aplauze turbate.)
Zăuc - ag à: Sfârşesc deci, domnilor, rugând onorabila Adunare a vota cu unanimitate următoarea moţiune:
„Considerând pe de o parte toate argumentele puternice, pe care Zăuc-agà ar fi putut să le invoace;
Considerând pe de altă parte părerile tutulor autorilor, despre cari era să vorbească interpelatorul —
Adunarea, deplin luminată asupra chestiei, dă în judecată pre fostul mare-vizir Midat, ca să fie dat prin târg cu nasul tăiat, ca unul ce a făcut falsuri şi ingerinţe în Bulgaria cu ocazia alegerilor din urmă."
Ministrul-preşedinte, Zavrac-pas à, vrea să ia cuvântul ca să răspunză la interpelare.
Toată Adunarea îl opreşte dându-i cu huideo! (Zgomot grozav pe toate băncile.) Asemenea se întâmplă şi celorlalţi miniştri.
Voci din toată sala: Să se puie capac discuţiei! Nu mai trebuie discuţie!! Suntem luminaţi destul!!!
Discuţia se închide.
Se pune la vot moţiunea lui Zăuc-agà.
Votanţi 140; unanimitate contra.
Zăuc-ag à: Protestez energic ! Este scamatorie din partea biuroului! Să se mai voteze o dată!
Se pune a doua oară la vot.
Votanţi 140; unanimitate pentru.
Prezidentul (către Zăuc-ag à): Te-ai săturat?
Zăuc-ag à: Halal să-mi fie !
Orele fiind înaintate, şedinţa se ridică în entuziasmul general al Adunării.
APLICAŢIE
Pornind de la textul de mai sus, redactează o compunere liberă cu titlul “Viaţa parlamentară în epoca lui Caragiale şi în România de azi”, în care să iţi expui opiniile personale în mod critic. TERMEN: 29 XI 2010
:
