marți, 30 martie 2010
GRUPAJ TEMATIC: TRADITIONALISMUL INTERBELIC
REVISTA "GÂNDIREA"
"Gândirea" a fost o importantă revistă culturală de factură tradiţionalistă din România interbelică. În jurul revistei s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele.
Istoric
Fondată în 1921, la Cluj, de Cezar Petrescu şi D. I. Cucu, revista s-a mutat în anul următor la Bucureşti. Începând cu 1926 Nichifor Crainic se implică în conducerea revistei, iar din 1928 devine directorul şi ideologul publicaţiei. Cunoscând doar două întreruperi (1925 şi 1933-1934), publicaţia devine una dintre cele mai importante reviste culturale ale interbelicului românesc. Exponentă a ideilor tradiţionalismului autohton, "Gândirea" se regăseşte pe poziţii antitetice moderniştilor de la "Sburătorul" lui Eugen Lovinescu.
În jurul publicaţiei şi sub îndrumarea gânditorului Nichifor Crainic s-a format o adevărată grupare ce reunea o mare parte din intelectualitatea vremii: Ion Barbu, Vasile Băncilă, Lucian Blaga, Dan Botta, Alexandru Busuioceanu, Mateiu I. Caragiale, Oscar Walter Cisek, Radu Gyr,N. I. Herescu, Gib Mihăescu, Ovidiu Papadima, Victor Papilian, Ioan Pe¬tro¬vici, Ion Pillat, Adrian Maniu, V. I. Popa, Dragoş Protopopescu, Ion Marin Sadoveanu, Dumitru Stăniloae, Paul Sterian, Francisc Şirato, Al. O. Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, Sandu Tudor, Tudor Vianu, Pan M. Vizirescu, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor,G. M. Zamfirescu şi mulţi alţii, dintre care unii, ce-i drept, numai temporar, precum Tudor Arghezi, George Călinescu, Şerban Cioculescu, Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran etc.
Revista şi-a încheiat activitatea în 1944, odată cu instaurarea regimului comunist în România.
Bibliografie
• Emil Pintea, Gândirea (antologie) , Cluj, Editura Dacia, 1992
• Emil Pintea, Gândirea (1921-1944). Indice bibliografic adnotat, Cluj, Editura Echinox, 1998
• Dumitru Micu, „Gândirea” şi gândirismul, Bucureşti, Editura Minerva, 1975
• Mircea A. Diaconu, Poezia de la „Gândirea”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997