VA URAM UN PASTE FERICIT!

Foto: Tiplea Laura, clasa IX C / Martie 2010

GRUPAJ TEMATIC: TRADITIONALISMUL INTERBELIC

REVISTA "GÂNDIREA"

"Gândirea" a fost o importantă revistă culturală de factură tradiţionalistă din România interbelică. În jurul revistei s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele.
Istoric
Fondată în 1921, la Cluj, de Cezar Petrescu şi D. I. Cucu, revista s-a mutat în anul următor la Bucureşti. Începând cu 1926 Nichifor Crainic se implică în conducerea revistei, iar din 1928 devine directorul şi ideologul publicaţiei. Cunoscând doar două întreruperi (1925 şi 1933-1934), publicaţia devine una dintre cele mai importante reviste culturale ale interbelicului românesc. Exponentă a ideilor tradiţionalismului autohton, "Gândirea" se regăseşte pe poziţii antitetice moderniştilor de la "Sburătorul" lui Eugen Lovinescu.
În jurul publicaţiei şi sub îndrumarea gânditorului Nichifor Crainic s-a format o adevărată grupare ce reunea o mare parte din intelectualitatea vremii: Ion Barbu, Vasile Băncilă, Lucian Blaga, Dan Botta, Alexandru Busuioceanu, Mateiu I. Caragiale, Oscar Walter Cisek, Radu Gyr,N. I. Herescu, Gib Mihăescu, Ovidiu Papadima, Victor Papilian, Ioan Pe¬tro¬vici, Ion Pillat, Adrian Maniu, V. I. Popa, Dragoş Protopopescu, Ion Marin Sadoveanu, Dumitru Stăniloae, Paul Sterian, Francisc Şirato, Al. O. Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, Sandu Tudor, Tudor Vianu, Pan M. Vizirescu, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor,G. M. Zamfirescu şi mulţi alţii, dintre care unii, ce-i drept, numai temporar, precum Tudor Arghezi, George Călinescu, Şerban Cioculescu, Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran etc.
Revista şi-a încheiat activitatea în 1944, odată cu instaurarea regimului comunist în România.

Bibliografie
• Emil Pintea, Gândirea (antologie) , Cluj, Editura Dacia, 1992
• Emil Pintea, Gândirea (1921-1944). Indice bibliografic adnotat, Cluj, Editura Echinox, 1998
• Dumitru Micu, „Gândirea” şi gândirismul, Bucureşti, Editura Minerva, 1975
• Mircea A. Diaconu, Poezia de la „Gândirea”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997

APLICATII

CLASA A X-A: APLICAŢII LA CAPITOLUL DESPRE POEZIA SIMBOLISTĂ
(GEORGE BACOVIA)

1.Să se comenteze particularităţile stilistice şi prozodice
din textul următor:
ECOU DE SERENADĂ
Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...
(G. Bacovia)
2.Să se demonstreze că textul următor se încadrează în
curentul simbolist:
DIN URMĂ
Poezie, poezie...
Galben, plumb, violet...
Si strada goală...
Ori asteptări târzii,
Si parcuri înghetate...
Poet, si solitar...
Glaben, plumb, violet.
Odaia goală...
Si nopti târzii...
Îndoiliat parfum
Si secular...
Pe vesnicie....
(G. Bacovia)
3.Să se redacteze un eseu argumentativ cu titlul “Simbolism,
expresionism şi existenţialism în poezia lui G. Bacovia”
4.Să se redacteze o prezentare cu titlul “Poezia lui G.
Bacovia din perspectiva lui E. Lovinescu, G. Călinescu, Ov. S.
Crohmălniceanu şi Nicolae Manolescu”
______________________________

CLASA A IX-A: APLICAŢII LA VASILE ALECSANDRI, “BALTA-ALBĂ”

1.Să se demonstreze că proza “BaltaAlbă” de V. Alecsandri
utilizează elemente de exotic, ironie, autorironie şi reprezintă
o satiră socială în contextul epocii paşoptiste.
2.Prezintă şi comentează descrierea staţiunii Balta-Albă,
asa cum o vede calătorul francez a doua zi după sosirea sa.
3. Proza lui Vasile Alecsandri din perspectiva criticii
literare (G. Călinescu, N. Manolescu, Paul Cornea etc.)
4.Scrie un eseu argumentativ despre relaţiile, evoluţia şi
funcţiile narative ale personajelor din proza “Balta-Albă” de V.
Alecsandri.
5. Redactează un eseu liber cu titlul “Imaginea societăţii
româneşti în proza lui V. Alecsandri şi N. Filimon / Ioan Slavici
/ I.L. Caragiale”
6. Extrage şi comentează trei fragmente scurte din proza
“Balta-Albă”, importante din punctul de vedere al tehnicii
narative / construcţiei personajelor / particularităţilor
vorbirii directe.
7.Redactează o compunere literară cu titlul “O zi în Africa
Ecuatorială /Sahara/Antarctica", utilizând tehnica naraţiunii în ramă, ironia,
satira şi oralitatea.
8. Demonstrează că proza “Balta-Albă” este la fel de
valoroasă din punct de vedere literar ca şi poeziile lui Vasile
Alecsandri.

GRUPAJ TEMATIC: SIMBOLISMUL

În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele şi
textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. Alţi
reprezentanţi sunt Ştefan Petică, Ion Minulescu şi mai ales
George Bacovia, care foloseşte poezia simbolistă drept pretext,
pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanţe expresioniste sau
existenţialiste.
Primele idei care prefigurează simbolismul la români şi care
încearcă să-l teoretizeze apar odată cu Macedonski şi sunt puse
în circulaţie prin revista poetului, “Literatorul”. Chiar înainte
de reconstituirea simbolismului ca şcoală, în Franţa, apar în
această revistă, încă din primul ei an de existenţă, 1880,
articole de directivă, în care sunt expuse puncte de vedere
simboliste. De altfel, Macedonski avea să-şi revendice mai
târziu, în 1889, printr-un articol intitulat “În pragul
secolului”, merite de pionier al simbolismului pe plan european.
“Belgienii, şi se poate zice aceasta cu mândrie şi despre mii din
români - scrie el - dacă n-au fost tocmai ei precursorii
mişcării, au avut meritul de a fi întrevăzut din vreme întinderea
strălucită ce se deschidea glorioasă dinaintea poeziei
viitorului, Maeterlinck, Rodenback, Verhaeren, Giraud, Franz Ell,
Fernand Severin şi alţii încă - cei patru întâi citaţi, astăzi
deja iluştri - au avut onoarea, împreună cu mine, să ia parte
acum 12 ani, la mişcarea provocată din Liege de revista “La
Wallonie”, al cărei energic şi valoros director era dl. Albert
Hockel, unul dintre distinşii colaboratori actuali ai marii
reviste pariziene “Mercure de France”. De altfel, în numărul din
august 1886, Macedonski publicase, într-adevăr, patru poezii în
limba franceză: Volupté, Hystérie, Haine, Guzla.
Încă în 1880 apăruse în "Literatorul" articolul intitulat “Despre
logica poeziei”, în care erau formulate idei care anticipau
anumite judecăţi ale lui Mallarmé. Nu numai că se făceau
apropieri între poezie şi muzică, dar se releva deosebirea de
structură dintre poezie şi proză. Poezia - accentua Macedonski -
îşi are logica ei particulară, deosebită de logica prozei:
”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la
modul sublim”. Întrucât tot ce nu e logic e absurd, “logica
poeziei e, prin urmare, însuşi absurdul”.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15
iunie 1892, este "Poezia viitorului", articolul scris de
Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca şi prin
instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că
sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “şi-a
creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul
ei…”.
După părerea poetului, “simbolismul unit cu instrumentalismul”
este, ca şi wagnerismul, “ultimul cuvânt al geniului omenesc".
Puncte de vedere presimboliste conţin şi alte articole publicate
de Macedonski în “Lite-ratorul”, ca "Despre poezie" sau "Despre
poemă" (1881), în care poetul pledează pentru concentrare şi
sinteză lirică, pentru poezia care să adune în ea, imprevizibil,
mişcări sufleteşti contrastante.
Teoretizând simbolismul, Macedonski a înţeles să-l şi promoveze
stăruitor în literatura română. În numele acestui curent,
directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea
de poezia românească de până atunci: parnasianism, naturalism,
decadentism, simbolism - tot ce putea impresiona prin neobişnuit
şi bizar. El însuşi s-a exersat în compuneri alcătuite după
ultima modă parisiană, menite să revoluţioneze lirica. După
modelul lui Rollinat, din care a şi tradus, Macedonski a afişat
uneori preferinţe morbide pentru macabru, ca în "Vaporul morţii",
de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul,
poetul propunându-şi să creeze efecte lirice prin pure combinaţii
de imagini şi sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" şi "Guzla".
Unele din aceste poezii, de exemplu, “Înmormântarea şi toate
sunetele clopotului” sau “Lupta şi toate sunetele ei”, au fost
publicate în volumul "Poezii" din 1881, înainte de întemeierea
şcolii lui René Ghil la Paris.
După exemplul lui Mallarmé, Macedonski acorda o importanţă
specială aspectului grafic al scrierilor sale: în manuscisul
romanului său "Thalassa" a încercat să sugereze sentimentele nu
numai printr-o anumită aşezare a cuvintelor în pagină ci şi prin
înterbuinţarea unor cerneluri de culoare diferită, textul
înfăţişându-se, în felul acesta, policrom, ca într-un amuzant joc
de copii.
Pe această linie au mers câteodată şi unii dintre frecventatorii
cenaclului şi colaboratorii aşişderi al “Literatorului”, ca
Mircea Demetriad, Al. Obedenaru, Gh. Orleanu, Al. Petroff ori
debutantul Ion Theo, tânărul Tudor Arghezi, care a publicat în
suplimentul literar al ziarului “Liga ortodoxă” unele poezii
debiteare instrumentalismului, pe care însă apoi marele poet şi
le-a renegat.
Dacă Macedonski este, indiscutabil, un teoretician al
simbolismului, este el oare şi un poet simbolist? Unii i-au
contestat cu violenţă această calitate. Alţii au acceptat-o cel
puţin parţial, influentaţi poate de Macedonski însuşi, care s-a
proclamat singur şi cu ostentaţie simbolistă pentru o perioadă
scurtă.
Desigur, în structura cea mai intimă a spiritului său, poetul nu
este un simbolist. El rămâne în mod fundamental un romantic de
formaţie paşoptistă, euforic, exuberant, vitalist. Deşi în poezia
lui apar unele simboluri, poetul are grijă ca, aproape de fiecare
dată, să le explice, să le împrăştie înreaga aură enigmatică, să
le distrugă inefabilul atât de caracteristic poeziei simboliste,
aşa cum procedează, de exemplu, şi în Noaptea de decembrie. Dar
nu e mai puţin adevărat că în poezia macedonskiană apar şi primii
germenii notabili de simbolism românesc, primele teme autentic
simboliste, care vor fi cultivate în literatura română.
Poetul, citadin romantic, se simte, fără îndoială, atras de unele
idei şi motive poetice simboliste (suferinţa, nedreptatea,
mizeria, entuziasmul, neîncrederea, revolta, dispreţul, soarta
femeii în societatea burgheză, evadarea în vis, orientul, erotica
etc.), deşi simbolistica propriu-zisă rămâne aproape întotdeauna
la suprafaţă. Macedonski este un mare poet predominant romantic,
în a cărui operă poetică au lăsat urme şi unele elemente
simboliste, fără a-i modifica sau altera adevărata substanţă,
alături de elemente şi motive naturaliste şi parnasiene.

MICA ANTOLOGIE POETICA SIMBOLISTA

ION MINULESCU (1881-1944)

Acuarelă

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

(din vol. “Strofe pentru faptele diverse”,1930)

Romanţă fără ecou

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porţelan!...

(din acelaşi volum)

Romanţa celor trei corăbii

Pornira cele trei corabii...
Spre care tar m le-o duce vantul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetatoarelor priviri,
Le vor vedea sosind manate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Maine,
Le vor deschide-n drum mormantul?...
Pornira cele trei corabii, purtand in pantecele lor
Gramezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Si-opale blonde ;
Iar sus, pe bord,
Tristetea-acelor romante vesnic vagabonde,
Cantate,
Azi, in drum spre Poluri,
Iar maine-n drum spre-Ecuator!...
Pornira cele trei corabii...
Si-abia se mai zaresc —
Se-ngroapa
In golul zarilor patate de violetul inserarii ;
Iar albul panzelor intinse,
In cenusiul departarii,
Zideste trei mausoleuri in care dorm cei dusi pe apa.
Pornira cele trei corabii...
Si-n urma lor ramase portul,
Mai trist ca muntele Golgotei insangerat de-un asfintit,
Si-n urma lor,
Pe cheiul umed,
Un singur albatros ranit
Mai sta de paza,
Ca Maria,
Venita sa-si vegheze mortul!...

(din vol. “Romanţe pentru mai târziu”, 1908)

TRAIAN DEMETRESCU (1866, Craiova -1896)

Melancolie

Când, primăvara, vine-n cârduri
Poporul blând de rândunele,
Eu parcă-aştept să se rentoarcă
Şi visurile mele.

Când viaţa pare mai frumoasă
Şi mai lipsită de suspine,
Eu tot aştept să se rentoarcă
Şi visele-mi senine...

Se duce vara... şi se duce
Poporul blând de rândunele,
Iar eu mă simt tot mai departe
De visurile mele...

Corbii
Pe plopii ninşi
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb linţoliu,
Şi, trişti, de foame par învinşi...

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare şi zăpadă
S-ascund mormintele în şir...

Şi pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Şi-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare...
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sub orice cărări...

Şi mă învinge
Un gând amar, ştiind c-odată
Şi peste groapa mea uitată
Vor trece corbii şi va ninge.

ŞTEFAN PETICĂ (1877, Tecuci – 1904)

Am palida tristeţă a apelor ce plâng
Pe jghiabul clar si rece al albelor fantani
Sculptate-n intuneric de mesterele mani-
Am palida tristeta a apelor ce plang.

Pe fata blondei unde incet si trist s-abate
Ca umbra unor aripi o doina din batrani
Ce cadee ca un freamat al codrilor pagani
In cari mor legende si vise departate.

Pe marmura cea rece se lasa un amurg
De toamna-ntarziata ca negura pe vale
Si sufletul se plange pribeag pe vechea cale
Iar lacrimi,calde lacrimi ca roua-n seara curg.

Adancul intuneric se-ntinde ca-ntr-un vis
Si nici o licarire in zare nu s-arata
Vestind speranta pala ce turbura si-mbata,
Fantanae o noapte,tacerea un abis.

GEORGE BACOVIA (1881 – 1957)

AMURG
Trei corbii - ah, "Corbii"
Poetului Tradem -
Si curg pe-nnoptat
Pe-un targ inghetat,
Se duc pustii...
Pe cand, de argint,
In amurg de argint,
S-aprinde crai-nou
Pe zãri argintii
In vastul cavou...
Iubito... ah, "Corbii"
Poetul Tradem...

GRI
Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Si pe lume plumb de iarnã s-a lãsat;
"I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... si-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri .
Ca si zarea, gândul meu se înegri...
Si de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o panã mãtur vatra, solitar...
Iar in zarea grea de plumb
Ninge gri.

SONET
E-o noapte udã, grea, te-neci afarã
Prin ceatã - obosite, rosii, fãrã zare -
Ard, afumate, tristele felinare
Ca într-o crâsma umeda, murdarã.

Prin mãhãlãli mai neagra noaptea pare...
Sivoaie-n case triste inundarã -
S-auzi tusind o tusã-n sec, amarã -
Prin ziduri vechi ce stau în dãrâmare.

Ca Edgar Poe mã reâtorc spre casã,
Ori ca Verlaine, topit de bãuturã -
Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasã.

Apoi, cu pasi de-o nostimã mãsurã,
Prin întunerec bâjbâiesc prin casã,
Si cad, recad, si nu mai tac din gurã.
TABLOU DE IARNÃ
Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scurge pe canal;
Plinã-i zãpada de sânge animal -
Si ninge mereu pe-un trist patinor...

E albul aprins de sângele-nchegat,
Si corbii se plimba prin sânge... si sug;
Dar ceasu-i târziu... în zãri corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înoptat

Ninge mereu în zarea-nnoptatã
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupi licãrind.
- Iubit-o, sunt eu la usa înghetatã...

ÎN GRÃDINÃ
Scârtâie toamna din crengi ostenite
Pe garduri bãtâne, pe stresini de lemn,
Si frunzele cad ca un sinistru semn
În linistea grãdinii adormite.

O palidã fatã cu gesturi grãbite
Asteapta pe noul amor...
Pe când, discordant si infiorãtor,
Scârtâie toamna din crengi ostenite

PASTEL
Buciumã toamna
Agonic - din fund -
Trec pãsãrelele,
Si tainic s-ascund.

Târâie ploaia...
Nu-i nimeni pe drum;
Pe-afara de stai
Te-nabusi de fum.

Departe, pe camp,
Cad corbii, domol;
Si rãgete lungi
Pornesc din ocol.

Tãlãngile, trist,
Tot sunã dogit...
Si tare-i târziu,
Si n-am mai murit...

FOTOGRAFIILE ELEVILOR: EMINESCU SI PLOPII FARA SOT

Fotografie de ALACI ANDREI, clasa a X-a B

LUCRARE DE PORTOFOLIU: "LITERATURA MEMORIALISTICA DESPRE PERIOADA COMUNISTA", MATERIALE DOCUMENTARE

TEME FACULTATIVE, SUBIECTE VERIFICARI ORALE

CLASA A X-A
RANDUL 1 “Daca as fi fost personajul feminin din poezia Pe langa plopii fara sot”
RANDUL 2 “Asemanarile dintre mine si batrânul dascal din SCRISOAREA I”
RANDUL 3 “O zi din viata lui Eminescu”
RANDUL 4°Motivul lunii în lirica eminesciana°
RANDUL 5 °Criticii G. Ibraileanu, G. Calinescu si N. Manolescu despre Eminescu”
RANDUL 6 “Maiorescu despre prozodia si versificatia poeziilor eminesciene”

NOTA. Numerotarea rândurilor începe de la usa si e în conformitate cu asezarea elevilor în banci potrivit cu planul clasei de la orele de româna.
Temele sunt facultative, dar conteaza în aprecierea elevilor.
Tematica de mai sus e valabila pentru toti elevii clasei, la verificarile orale.

CLASA A IX-A
RANDUL 1: “Asemanarile dintre mine si doamna Zoe Cantacuzino”
RANDUL 2: “O zi în lagarul de munca de la Cavnic°
RANDUL 3: “Dialog între mine si un stramos taran”
RANDUL 4: “Deosebirile dintre mine si un personaj dintr-o opera studiata (Dinu Paturica, Jim/ Chera Duduca, Mita Baston)”
RANDUL 5 “Valente stilistice si expresive în paginile memorialistice din cartea lui Ion Ioanid si în romanul “Cartea nuntii” de George Calinescu”
RANDUL 6: Demonstreaza cu 5 argumente ca piesa °D’ale carnavalului” de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri.

NOTA. Numerotarea rândurilor începe de la usa si e în conformitate cu asezarea elevilor în banci potrivit cu planul clasei de la orele de româna.
Temele sunt facultative, dar conteaza în aprecierea elevilor.
Tematica de mai sus e valabila pentru toti elevii clasei, la verificarile orale.

EMINESCU - REPERE CRITICE. BIBLIOGRAFIE

“Eminescu nu e floare rara, desfacuta aproape prin miracol dintr-o samanta adusa din intamplare pe solul Daciei de suflarea vanturilor apusene: este un astru tasnit din adancurile cerurilor din Rasarit, ca marturie despre o civilizatie noua si tanara, dar inradacinata intr-un trecut de veche cultura si de severa traditie. Ca si Luceafarului sau, si lumina lui a strabatut, inainte sa ajunga la noi, o cale lunga.° Rosa del Conte, 1962

"Poetul Eminescu a pus in umbra pe prozator" - afirma Tudor Vianu, in Arta prozatorilor romani.

" Prin creatia sa, Mihai Eminescu,ramane intr-adevar cel mai mare poet al neamului"pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata,poate pamantul romanesc". (G.Calinescu)"

"Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate si cate o stea va vesteji in departari,pana ce acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a unui crin de taria parfumurilor sale." (G.Calinescu)

" "Versul intreg pare scris pe metal gros.Are ascutisurile si limba scobita,impusa de materialul gros." (T.Arghezi)"

"Eminescu este un Beethoven al graiului romanesc." (T.Arghezi)"

"Pentru muzica lui Eminescu sunt potrivite muzica lui Berlioz si paleta lui Delacroix." (Bernad Shaw)"

"Eminescu este incercat de gandul Mortii,dar si de speranta reintegrarii in Natura-Mama.Asteapta aceasta intoarcere in Cosmos ca pe o beatitudine finala." (Mircea Eliade)"

Biografii
• George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, 1945
• Creţu, Ion, Mihail Eminescu (biografie documentară), Editura pentru Literatură, Bucureşti,1968
• Dumitru Murăraşu, Mihai Eminescu-viaţa şi opera, Editura Eminescu,1983
Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1800-1947
• Titu Maiorescu, Critice, 1892
• Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, 1930
• G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, 1932
• G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, IV volume, 1934-1936
• D. Caracostea, Arta cuvântului la Eminescu, 1936
• G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,
• T. Arghezi, Eminescu, 1943
• D. Caracostea, Creativitatea eminesciană, 1943
• E.Lovinescu, Eminesciana
Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1947-2007. Opere selective
• Gheorghe Bulgăr, Momentul Eminescu în evoluţia limbii române literare, Editura Minerva, 1971
• Dumitru Caracostea, Creativitatea eminesciană, Editura Fundaţiilor Regale, 1943
• G.Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. I-V, Editura Fundaţiilor Regale, 1934-1936 şi reed, Editura Minerva
• Matei Călinescu, Titanul şi geniul în poezia lui Eminescu, E.P.L., 1964
• Rosa del Conte, Mihai Eminescu o dell Assoluto, 1962
• Petru Creţia, Testamentul unui eminescolog, Humanitas, 1998
• Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eminescu, 1963
• Zoe Dumitrescu Buşulenga, Eminescu, cultură şi creaţie
• Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eminescu şi romantismul german
• Alain Guillermou, La Génèse intérieure des poésies d Eminescu, Paris, Didier, 1963
• Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian, Editura Humanitas, 2003
• Edgar Papu, Poezia lui Eminescu, Editura Minerva, 1971
• Ioana Em. Petrescu, Eminescu.Modele cosmologice şi viziune poetică, Editura Minerva, 1972
• Eugen Simion, Proza lui Eminescu, 1964
• Eugen Todoran, Eminescu, Editura Minerva, 1972
• Tudor Vianu, Studii de literatură, 1965
• Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, Editura Cartea Românească, 1930 şi reed.
• Ion Negoiţescu, Poezia lui Eminescu, 1967
• Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu,coord. Tudor Vianu, Editura Academiei, Bucureşti, 1968
Legături externe

NOTA BENE

UNELE PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA LECTURILE ELEVILOR

În semestrul al II-lea, lecturile elevilor vor fi verificate riguros, pe durata întregului semestru şi în strictă conformitate cu Bibliografia de lecturi stabilită la începutul anului şcolar 2009 – 2010.
Elevii vor nota în caiete numai impresiile personale pentru lecturile efectuate. Nu se mai admit informatii bio-bibliografice despre autori şi nici comentarii literare, rezumate, caracterizări, prezentări generale sau eseistice ale carţilor care trebuie citite integral.
În mod obligatoriu, elevii vor consemna cu claritate pentru fiecare carte citită:
1) Numele autorului şi titlul cărţii, editura, localitatea, anul, numărul de pagini;
2) Numărul de inventar al cărţilor împrumutate de la bibliotecă (se vor cere lămuriri de la doamna bibliotecară);
3) Numărul Fişei de lectură a elevului de la biblioteca şcolii, respectiv al fişelor de lectură de la alte biblioteci din localitate;
4) Cărţile împrumutate de la bibliotecă pentru lectură şi înscrise în fişe, de la începutul anului şcolar;
5) Cărţile din bibliografia critică consultate la sala de lectură a bibliotecii, consemnate în fişă sau pe o listă cu semnătura bibliotecarei şi ştampila bibliotecii;
De asemenea, elevii vor nota cu precizie paginile citite din cărţile împrumutate (de unde până unde, integral sau parţial) şi titlurile textelor / capitolelor citite personal. Se va nota riguros la fiecare lectură în ce zi sau în ce interval de timp a fost efectuată.
Pentru fiecare 10 pagini citite, elevii vor nota rezumativ conţinutul (cu precizarea (de la pagina... la pagina...), vor consemna şi impresia produsă de lectura paginilor respective, dacă le-a plăcut sau nu şi din ce motive, şi vor transcrie obligatoriu minim două fragmente diferite, cu indicarea exactă a paginilor de la care s-a realizat transcrierea citatelor.
În mod identic se va proceda şi în consemnarea notelor de lectură şi studiu după Bibliografia critică recomandată ( pentru toţi autorii studiaţi).
Orice abatere de la prevederile de mai sus va decredibiliza elevul şi se va considera că lecturile declarate de elev nu au fost efectuate în mod real.
Elevii care citesc integral operele din bibliografia de lecturi, totalizând mii de pagini citite, şi care probează cu documente şi prin verificări riguroase această realitate vor fi notaţi cu note între 8 şi 10.
Elevii care nu parcurg lecturile necesare sau o fac în mod deficitar vor putea fi notaţi cu note între 2 şi 4.
Elevii care încearcă să utilizeze diferite metode de fraudă pentru a da impresia că au parcurs Bibliografia, fără să o fi făcut cu adevărat vor fi notaţi cu nota 1 (unu) şi nu vor putea primi, la verificările curente din lecţiile prevăzute în programă, extemporale şi teze, note mai mari de 7 (dacă nu recupereaza rapid lecturile neefectuate). Fără contactul direct cu textele literare din autorii prevăzuţi în programă, studiul limbii şi literaturii române este un automatism ireleveant şi nu poate depăşi nivelul mediocrităţii. Pe de altă parte, nimeni nu are dreptul moral să vorbească despre opera unui scriitor pe care nu l-a citit, aşa cum la matematică valoarea pregătirii elevului este dată de capacitatea sa de a aplica practic noţiunile teoretice învăţate. Elevii trebuie să renunţe la învăţarea mecanică, pregătirea superficială şi la copiat, care sunt trei grave probleme ce afectează şcoala românească de azi.
Elevii cu deficienţe elementare la scris vor copia caligrafic şi corect câte o pagină de text din cărţile citite, pentru prima şi ultima oră din săptămână şi vor prezenta la control caietele.
Elevii cu deficienţe la citit, vor reciti acasă de 3 ori sau de câte ori este necesar fragmentele literare din manualul de română.
Ambele categorii de elevi vor trebui să înregistreze un progres şcolar important în scriere şi citire până în penultima săptămână din actualul semestru.

2 martie 2010

LITERATURA MEMORIALISTICA: ION IOANID

CLASA A IX-A. UNITATEA “SCENE DIN VIAŢA DE IERI ŞI DE AZI”
TEXTE LITERARE AUXILIARE

EVADAREA (I)

În fine, a sosit şi mult aşteptata zi de sâmbătă (6 iunie 1953). În zorii zilei, am intrat ca de obicei în mină. La o eventuală percheziţie (lucru care din fericire nu se întâmpla decât la ieşirea din mină), s-ar fi descoperit lucruri ciudate asupra a 12 deţinuţi. Pe sub salopetă purtam câte două, chiar trei cămăşi, pulovere şi cojoc, iar în traistele în care în mod obişnuit ne luam câte ceva de mâncare s-ar fi găsit unele obiecte, care cu siguranţă că ar fi dat de gândit administraţiei: periuţe de dinţi, săpun, câte o faşă, vată şi chiar ceva medicamente. Mache, care a intrat mai târziu în mină sub pretextul vizitei lunare obligatorii, prevăzută de regulament, avea asupra lui o listă nominală a tuturor deţinuţilor din lagăr. Cum am intrat în mină, am şi urcat la °intermediar°. Muream de căldură şi abia aşteptam să mă dezbrac de toate câte le aveam pe mine. Primele două-trei ore am lucrat normal cu Caranica la perforat. Apoi mi-am rostuit surplusul de îmbrăcăminte într-un sac de pânză de doc, care stătea în mod obişnuit atârnat la capul patului meu din baracă. Era un sac de vânătoare, pus de mama în pachetul pe care-l primisem de acasă, după proces. mi-am mai luat o dată rămas bun de la Alecu şi Guşa. Nu ştiu care din noi eram mai emoţionaţî, când ne-am îmbrăţişat pentru ultima oară. Am pornit-o pe scări urmărit de privirile lor îngrijorate. Trebuia să mă duc să-mi iau în primire cele trei grenade care erau ascunse în altă parte a minei. Ion Pantazi, cu mine şi cu un al treilea dintre noi, eram singurii prevăzuţi să avem grenade asupra noastră.

(Ion Ioanid, "Închisoarea noastră cea de toate zilele", vol. I, Ed. Albatros, Bucureşti, 1991, p. 169)

APLICAŢIE

Să se comenteze fragmentul de mai sus, având în vedere structura şi maniera stilistică evocator-narativă, personajele şi imaginea vieţii de la închisoare în epoca totalitară comunistă a anilor cincizeci (“obsedantul deceniu”, după o formulă pusă în circulaţie de scriitorul Marin Preda).

OPINII
Criticul literar Alex Ştefănescu afirmă despre acest autor următoarele: “...Ion Ioanid (exmatriculat din anul al III- lea al Facultăţii de Drept, pentru că era fiul unui (fost) ministru), arestat în 1949, sub învinuirea de complicitate la trimiterea unor scrisori în străinătate, arestat din nou în 1952 şi torturat cu bestialitate în timpul anchetei, condamnat la 18 ani de muncă silnică pe baza unor probe false produse de Securitate. În 1953 a evadat, împreună cu un grup de deţinuţî, de la mina de plumb de la Cavnic. A fost prins după două luni, la Bucureşti, iar mama lui – pedepsită cu închisoarea pentru că nu l-a denunţat. După eliberare a fugit din ţară si a lucrat la postul de radio “Europa Liberă”. Este autorul extraordinarelor memorii Închisoarea noastră cea de toate zilele, apărute în România după 1989” (vezi "Istoria literaturii romzne contemporane". 1941-2000, Ed. Maşina de Scris, Bucureşti, 2005, p. 32, coloana din dreapta)

CE SPUNE AUTORUL
"Recunosc că nici înainte de arestare şi cu atît mai mult după experienţa vieţii petrecute în închisoare nu m-au impresionat şi nu am fost în stare să acord respectul cuvenit, din principiu, gradelor, titlurilor, sau membrilor ierarhiei vreunei organizaţii, fie ea politică, militară, ori bisericească, decît în măsura în care oamenii care le reprezentau erau, într-adevăr, respectabili. Nici uniformele, nici numele sonore, nici originea socială, nici chiar vîrsta părului cărunt nu m-au împiedicat să-i apreciez după alte criterii decît ale onestităţii şi caracterului integru. [...] Am respectat şi admirat numai nobleţea de caracter. Nu cred că te înnobilează nici sîngele, nici gradul de cultură, nici munca !" (Închisoarea noastră cea de toate zilele, ediţia I, Albatros, Bucureşti, 1996, vol. 5, p. 264)
„În virtutea aceleiaşi solidarităţi, care mă leagă si azi de vechii mei camarazi de detenţie, dedic această carte de amintiri celor care au trecut prin închisorile comuniste şi nu mai sunt acum printre noi, ca sa ştie, acolo în lumea în care se afla, ca nu i-am uitat. De asemenea, şi celor care au supravieţuit închisorilor şi îşi trăiesc ultimii ani într-o "libertate" suspectă , care pregetă să le facă dreptate. Dar am scris aceste amintiri şi pentru ceilalţi, pentru acei neoameni care şi-au legat semenii în lanţuri, i-au lovit şi schingiuit, i-au înfometat şi i-au ucis fără milă, ca să ştie şi ei că nu i-am uitat şi că numele şi faptele lor vor fi consemnate în paginile de ruşine ale istoriei noastre" (Închisoarea noastră cea de toate zilele, ediţia I, Albatros, Bucureşti, 1996, vol. 5, p. 269)