ANI UITAŢI
Cândva o fetiţă a sădit,
Într-o veche grădiniţă,
Un brăduţ ce l-a iubit
Până s-a făcut cât o garofiţă.
An de an l-a vizitat,
An de an l-a adorat,
Până într-un an când a uitat
Că avea ceva de decorat.
Şi-a adus aminte iară,
Când era prea târziu, într-o vară!
Bradul de tristeţe s-a uscat,
Deoarece fata din gând l-a lepădat!
De-ar avea puterea,
Fata l-ar învia.
Dar nu avea,
De aceea mereu plângea.
NOTA REDACTIEI
Ionita Andreea exprima in versuri simple, dar pornite din inima, o emotionanta si inocenta incredere in tot ce-i bun si frumos in lume. O indemnam sa persevereze si ii dorim succes!
