Prima proiecţie cinematografică publică a unui film, cu aparatul fraţilor Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, în localul „Grand Cafe”, Boulevard des Capucunes. Filmul proiectat e intitulat La Sortie des Usines „Lumière” (Ieşirea din Uzinele Lumière). Un alt film foarte important a fost Sosirea unui tren în gară, care a rulat, imediat după premiera franceză, şi la Bucureşti.
Ilustraţie din presa vremii. Pe ecran: Stropitorul stropit (prima comedie - 1896)
Această dată de 28 decembrie 1895, marchează nu numai prima proiecţie cinematografică, ea marchează şi naşterea unei noi arte, arta cinematografică, cea de-a şaptea artă cum mai este cunoscută, şi o nouă industrie, industria cinematografică.
Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreţ de oamenii serioşi. Mulţi din cei care au contribuit la temelia acestei noi arte de exprimare, şi-au început activitate exploatând câte un nickel odeon (în traducere liberă templu al artei de doi bani), cinematograful de mai târziu.
Primul promotor al noii arte şi industrii, se poate spune că a fost Louis Lumière. El realizează primele filme alegându-şi diferite subiecte hazlii din însăşi fabrica lor de aparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca Tâmplarul, Fierarul, Dărâmarea unui zid. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viaţa de familie: Dejunul lui Bébé, Borcanul cu peştişori roşii, Ceartă între copii, Baia de mare, Partida de carţi, Partide de table, Pescuitul crevetelor. Fratele său Auguste Lumière, filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui lor, una dintre ele numindu-se Femei care ard ierburi.
Louis Loumiere a fost primul operator de actualităţi. In iunie 1895, când proiecţia cinematografică se făcea numai sub titlu de experienţă, el filmează cu ocazia Congresului de fotografie, sosirea participanţilor coborând din vapor la Neuville sur Saone. Succesul obţinut de fraţii Lumière cu prima proiecţie cinematografică, îi determină pe aceştia să angajeze operatori care să înregistreze pe peliculă aspecte din viaţa cotidiană. Aceştia sunt cei care au făcut posibilă apariţia jurnalului de actualităţi, documentarului, reportajului, precum şi primele montaje de film. Primul montaj de film îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre activitatea pompierilor (ieşirea cu pompa, punerea în baterie, atacul focului şi salvarea).
Fraţii Lumière, pun la punct pentru prima dată un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb negru se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degrabă filme colorate decât filme color.
Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul Robert Houdin, un teatru care prezenta printre altele şi numere de prestidigitaţie. Văzând proiecţiile cinematografice Lumière, îşi dă seama ce înseamnă noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără şi el un aparat din Anglia, cumpără peliculă şi începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele Lumière.
Dar întâmplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmând un omnibuz trecând pe stradă, aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric. Developând apoi filmul şi proiectându-l efectul este spectaculos, un omnibus se transformă brusc într-un dric. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul că mişcarea aparatului în spaţiu la acea data nu era folosită, imaginea obţinută fiind un fel de plan general, mai bine zis o scenă a unui teatru unde personajele intră spun ceva şi ies.
Primul film pe care-l realizează Méliès folosind trucajul, a fost Dispariţia unei doamne în octombrie 1896. Aceste dispariţii, combinate ulterior cu apariţii , devin un laitmotiv în filmele Méliès. El dezvoltă sistemul lanterna magică, aplicându-l în producţia Voiajul în lună (1902), prin crearea de iluzii optice deosebite.
Georges Méliès, este şi primul creator de film politic prin creaţia sa, Afacerea Dreyfus (1899). Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului realizările lui se fac fără mişcarea aparatului şi nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.
Între anii 1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de Afacerea Dryfus, Voiajul în lună de care am vorbit mai sus şi Le sacre d'Edouard (1902) şi Cendrillon (Cenuşăreasa)-1899.
„Filmul Méliès”, este un film ordonat pe tablouri, nu secvenţe, ci aşa cum se prezintă acţiunea unei piese de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracţie foloseşte procedeul de film colorat al fraţilor Lumière, atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând. Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producţia de filme artistice mai lungi ca metraj (200-300 m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.
Méliès nu a mai putut face faţă marilor companii de producţie apărute după 1910, fapt ce a dus la dispariţia lui de pe piaţa noii industrii, industria filmului. Însă în anul 1931 guvernul francez îşi aduce aminte de contribuţia lui în cotextul cultural al republicii şi-i acordă „Legiunea de Onoare”. Henry Langois, cel care creează arhiva de filme şi Cinemateca Franceză îi salvează marea majoritate a filmelor.
Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti şi de un alt francez contemporan cu Fraţii Lumiére şi Méliès, un pasionat al noii arte şi industrii, Leon Goumont, producător de aparate de filmat şi proiecţie, cercetător în domeniul adaptării sunetului şi culorii filmului şi nu în ultimul rând producător de filme. În compania sa de producţie s-a realizat primul desen animat de către Emil Cohl şi a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat în timp o colaborare cu Metro Goldwyn dând naştere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se cunosc două filme realizate împreună : „Ben Hur” (versiunea film mut) şi „Napoleon”.
Mărirea duratei de proiecţie şi apariţia subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul spectatorilor interesaţi de noua artă să crească, apărând o reţea de săli, numite cinematografe.
În ceace priveşte aceste locaţii, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul din Paris construind o sală de 3400 de locuri.
Dar filmul nu a rămas în vechiul continent. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet, începe să treacă oceanul. Face o escală în Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor de film, îl „îmbogăţeşte” cu prim planul şi John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul continent unde găseşte cele mai propice condiţii pentru dezvoltare.
Un proiecţionist, Edwin S.Poter, preia compania de producţie a filmelor proprietate a lui Edison în anul 1901. Trece la realizarea de filme de ficţiune. Nou este că acestea sunt cadre legate narativ. Reprezentativ este producţia „The Great Train Robbery” (1903) care transformă filmul într-un spectacol comercial. Acesta se remarcă prin schimbari rapide de locaţii, acţiuni cu tren în mişcare. Pleacă de la compania lui Edison la compania „Famous Players” (apoi „Paramount”), unde metoda sa regizorală este depăşită şi se va întoarce la vechea sa meserie, proiecţionist (1916).
În 1908 apare pe firmamentul industriei cinematografice unul din cei mai de seamă regizori ai cinematografului american, numit şi părintele filmului american, David Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, începe să joace în film la compania de producţie „American Mutascope and Biograph” (1908). Devine apoi regizor la „Biografh”, realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie şi echipa de profesionişti cum sunt acriţele Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum şi regizori ca Mark Sennet şi Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul epocii, Billy Bitzer. După anul 1913, pleacă de la „Biograph” la „Reliance-Majestic”, apoi devine independent. Realizează astfel „Judith of Bethulia” (1914), controversatul „The Brith of a Nation”(Naşterea unei naţiuni) (1915) şi „Intolerance” (Intoleranţă) (1916), filme care-l fac cel mai mare producător american de film.
Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Naşterea unei naţiuni) şi Intolerance (Intoleranţă), acestea sunt strâns legate între ele privind realizarea şi prezentarea lor publicului.
Intoleranţă
Primul apare cu o reclamă care i-a făcut pe mulţi să-l acuze pe Griffith de rasism. Afişul filmului prezintă un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de stradă şi la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu poziţia oficială şi-n următorul an produce Intolerance ca un răspuns dur celor care au făcut atâta zgomot.
Griffith, împreună cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford şi Charlie Chaplin, au fondat în anul 1920, compania „United Artist Corporation”, unde a realizat filmele mute Brochen Blossoms (Muguri zdrobiţi)-1919, Way Down East-1920, The Orphans of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 şi filmele sonore Lady of the Pavements-1929 (cântat), Abraham Lincoln-1930 şi The Struggle-1931.
